Burse sociale

Burse sociale

ANUNȚ BURSE SOCIALE - ANUL UNIVERSITAR 2025-2026!

Metodologia de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar pentru studenții și studenții-doctoranzi ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați, învățământ cu frecvență – 2025 poate fi consultată aici

➡️https://www.ugal.ro/files/hotarari/hs/2025/HS_258_2025_Anexa_Metodologie_burse_2025_2026_final.pdf

Începând de anul acesta bursele sociale se vor acorda doar studenților la buget! 

Conform art. 4, al. 2) din „Metodologia de acordare a burselor...” Bursele sociale se acordă studenților care îndeplinesc condițiile de promovabilitate conform legii, de la programele de studii de la licență și masterat, la solicitarea acestora, pe durata legală a programului de studii, doar pentru studenţii de la învăţământul cu frecvenţă înmatriculaţi pe locurile finanţate de la bugetul de stat. Bursele sociale se acordă pe perioada desfășurării activităților didactice, prin care se înțelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activități practice, sesiuni de examene, conform graficului activităților, doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat, până la împlinirea vârstei de 35 de ani. Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe durata desfășurării activității didactice, cu excepția burselor sociale ocazionale.

Calendar:
  • 20 octombrie 2025 - 27 octombrie 2025 - perioadă depunere dosare
  • 28 - 2 noiembrie - analiză dosare 
  • 3 noiembrie - afișare rezultate
  • 4 noiembrie - depunere contestații (8.30 - 15.30)
  • 5 noiembrie - afișare rezultate finale

Locație depunere dosare: 

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați - Str. Domnească 47 📌 https://maps.app.goo.gl/FUoebMsZjkSL9Qhj8 

Program:
  • Luni 9:00 - 15:00
  • Marți 9:00 - 15:00
  • Miercuri 9:00 - 15:00
  • Joi 9:00 - 18:00
  • Vineri 9:00 - 15:00

La depunerea dosarelor vă rugăm să aveți cu voi carnetul de student și cartea de identitate în original!

DOSARELE INCOMPLETE VOR FI DECLARATE RESPINSE!

Anexele pot fi descărcate mai jos!

Cine poate beneficia de bursă socială

a) studenții orfani de unul sau ambii părinți, studenții care provin din familii monoparentale sau studenții proveniți din centre de plasament și care nu au realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mai mare decât salariul de bază minim net pe economie. Dacă decesul unui membru al familiei studentului(ei) intervine în cursul anului universitar și venitul lunar net mediu per membru de familie se micșorează sub nivelul ultimului venit pentru care a fost acordată bursa socială, studentul poate beneficia de bursă socială până la sfârșitul anului universitar;

b) studenții bolnavi de tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale, pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiul F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune în forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu deficiențe locomotorii grave, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;

c) studenții a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie. (pentru perioada octombrie 2024 – septembrie 2025: 2574 lei).

Repartizarea fondului de burse sociale se realizează în ordinea de prioritate menționată anterior (a, b, c).

Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează până la împlinirea vârstei de 26 de ani. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile nete cu caracter permanent realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit.

Pentru studenții cu vârsta între 26 și 35 de ani, venitul lunar mediu net se va calcula ținând cont doar de veniturile personale ale acestora și ale persoanelor pe care le au în grijă, precum copii, soț/soție etc., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Prin venituri nete se înțelege totalitatea sumelor primite/realizate de persoana singură, respectiv de fiecare membru al familiei, reprezentând valoarea obținută după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Documente necesare în funcție de categorie

  1. Anexa 2.a: Cererea solicitantului

  2. Anexa 2.b: Declaraţie pe propria răspundere privind veniturile nete cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit. Venitul mediu net pe membru al familiei se calculează astfel: se cumulează toate veniturile nete obţinute de membrii familiei pe cele doisprezece luni, se împarte la doisprezece (numărul de luni) şi apoi la numărul de membri ai familiei, inclusiv cei aflaţi în întreţinere.

  3. Anexa 2.c: Acordul olograf al studentului și membrilor familiei, după caz, privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei (va fi completat de fiecare membru al familiei major)

  4. Copii ale certificatului/certificatelor de deces ale părintelui/părinților la care se adaugă taloanele de pensie de urmaș din perioada octombrie 2024 – septembrie 2025, hotărârea privind darea în plasament, alte documente atestatoare, dacă este cazul/ copie a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi

  5. Documente justificative cu veniturile nete realizate:

    • Adeverinţă cu venitul net realizat, de la fiecare membru de familie pe perioada octombrie 2024 – septembrie 2025, eliberată de angajator;

    • Declaraţie pe propria răspundere dată de fiecare membru al familiei care nu obţine nici un fel de venit; 

    • Taloanele de pensie, în cazul în care părinţii sunt pensionari perioada octombrie 2024 – septembrie 2025. În situaţia în care acestea nu pot fi prezentate la dosar se va ataşa o adeverinţă eliberată de Casa de Pensii

    • Adeverinţe privind veniturile obţinute din concedii medicale pentru sarcină sau lehuzie, pentru incapacitate temporară de muncă unde este cazul, pe perioada octombrie 2024 – septembrie 2025;

    • Adeverință de la primăria din localitatea de domiciliu din care să rezulte veniturile obţinute din activităţi agricole, pentru fiecare membru major din familie (inclusiv studentul) - Obligatoriu!

    • Documente care atestă obținerea de venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri realizate din activitățile economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în sensul OUG nr. 44/2008 aprobată de Legea 182/2016, venituri realizate din meserii liberale și din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, dividendele, altor venituri impozabile

    • Ancheta socială este obligatorie în cazul în care nimeni din familia studentului, incluzându-l și pe acesta, nu realizează venituri sau cel puțin un părinte al studentului lucrează sau domiciliază în străinătate;

  6. Adeverințe privind statutul de elev sau student pentru membrii familiei care urmează o formă de învățământ (dacă este cazul)

  7. Copii ale actelor de identitate pentru toți membrii familiei majori și copii după certificatele de naștere pentru minori

  8. Dosar de carton tip plic

Pentru situațiile în care există suspiciuni rezonabile, comisia de evaluare a cererii pentru acordarea bursei sociale poate solicita studentului să prezinte raportul de anchetă socială, realizat cu respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situația exactă a familiei acestuia; studentul are obligația să realizeze toate diligențele pentru aducerea documentului; în caz contrar, studentul pierde dreptul la bursă și va trebui să restituie sumele încasate;

! Rezultatele vor fi afișate aici: https://www.ugal.ro/studenti/burse 

După ce sunteți declarat ADMIS pe lista finală de acordare burse sociale, în termen de 15 zile, aveți obligația să depuneți la Serviciul financiar al universității actele necesare pentru virarea pe card a burselor. Dacă nu depuneți extrasele de cont la termenul prevăzut, pierdeți dreptul de a mai ridica bursa respectivă. 

Vă rugăm să menționați faptul că studenții care intră în plată, indiferent de tipul bursei, vor trimite următoarele documente: - extras de cont card în RON deschis la una dintre băncile: BRD, BCR, RAIFFEISEN BANK, TRANSILVANIA, UNICREDIT ȚIRIAC BANK, GARANTI, CEC BANK, ING BANK, FIRST BANK, 
- copie C.I. / pașaport (studenții străini) 
- copie carnet de student vizat pe anul în curs 

Aceste documente pot fi trimise pe adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. în perioada 6-26 noiembrie 2025! 

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră

Contact

Str. Domnească 47, Corp U, Etajul 1, Sala U101, Galați

ccoc@ugal.ro

+40 799 305 662

L - J: 8:00 - 16:30, V : 8:00 - 14:00